luni, 24 martie, 2025

Pericol de moarte, din cauza GPS-ului. Mașina unor bătrâni, înnămolită în mijlocul unei păduri

Pericol de moarte, din cauza GPS-ului. Mașina unor bătrâni, înnămolită în mijlocul unei păduri

321042087 3312638705622055 5008736762159886682 N
Facebook
Twitter
Email

O operațiune dramatică de căutare și salvare a unui cuplu de bătrâni care au rămas cu mașina împotmolită în noroi, pe un drum forestier din Scorțoasa, județul Buzău, a durat peste 17 ore.

Socrate Tudor, șeful „protecției civile” din Scorțoasa, a relatat pe pagina sa de Facebook filmul întregii operațiuni care a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică. Potrivit acestuia, mai multe mașini de intervenție au avut probleme din cauza noroiului de pe drum.

„Ora 22:59. Sunt anunțat de ISU Buzău că doi bătrâni s-au rătăcit în pădure din cauza GPS-ului, sunt cu mașina, iar aceasta e suspendată. GPS-ul i-a dus pe un drum forestier și nu cunosc nici zona să dea detalii. Sunt din București și vor să ajungă în Golul Grabicina”, scrie Socrate Tudor la începutul relatării.

Socrate Tudor și colegul său, Marian Ghioculeț, de la SVSU Scorțoasa, pornesc în misiunea de căutare cu mașina personală 4×4, în zona în care cei doi inuiuesc că ar fi putut rămâne bătrânii cu mașina.

„Ora 00:45. Intuiția noastră  a dat roade. Găsim urme de mașină la intrarea pe un drum forestier din Păcuri către Golul Grabicina, destinația lor și după 2 km de mers pe un drum forestier greu accesibil, îi găsim opriți pe drum. Mașina a rămas suspendată în noroi. (…) Reușim să mutăm mașina în așa fel încât să pot trece cu mașina mea pe lângă ei”, povestește Socrate Tudor.

Cei doi salvatori, Socrate și Marian, anunță ISU Buzău ca i-au recuperat pe bătrâni și că urmează să iasă din pădure. Urmează însă un incident, cauzat tot de condițiile de drum extrem de grele.

„După un viraj strâns la dreapta, a urmat o porțiune de drum foarte îngust  și cu înclinație foarte mare spre râpă. Mașina mea a alunecat cu partea din spate în râpă și  am rămas suspendat pe cârligul  de remorcare.  Nimeni nu a fost rănit.  Mașina nu a suferit daune. (…) După  ce am încercat fără succes să scot mașina  din râpă, am anunțat ISU că am rămas și noi blocați”, spune Socrate Tudor.

Imediat, Inspectoratul pentru Situații de Urgență triite un ATV 8×8 șenilat în ajutorul salvatorilor și al bătrânilor preluați din autoturismul înțepenit în noroi.

La ora 03.40, șenilata de la ISU rămâne și ea împotmolită în noroi și nu mai poate înainta. Socrate Tudor sună un fost angajat al primăriei și prieten, Viorel Neagu, pentru a-l ruga să vină și el cu ATV-ul pentru a încerca să-i preia și să-i ducă pe rând la strada principală.

„Înaintăm cu greu prin pădure, noapte, noroi, zonă în care urșii și lupii își fac simțită prezența  prin urmele pe care le-am văzut în noroi. Ajungem la șenilată și  încercăm să  o curățăm de noroi și să ne deplasam către  drumul principal. (…) Șenilata se oprește! Ambreiajul centrifugal cedează și rămâne blocat tot în pădure.  Încep să sun persoane care dețin tractoare sau taf-uri să ne recuperam mașinile”, spune salvatorul.

După ora 6 dimineața, Viorel Neagu sosește la intervenție și începe să transporte oamenii la mașina jandarmilor, veniți și ei între timp la misiunea de salvare.

Duminică, după ora 13.50, câțiva pasionați off-road care se întorceau dintr-o misiune umanitară își fac apariția în zonă și se oferă să ajute la recuperare mașinii lui Socrate Tudor din râpă, dar și a autoturismului bătrânului rătăcit. Operațiunea se încheie după ora 15.30.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.

Vlcsnap 2025 03 24 17h06m36s699
Actualitate

Păstrăvăriile sunt luate cu asalt, în ajunul primei dezlegări la pește din postul Paștelui. Deși prețul unui kilogram de păstrăv viu ajunge la 40 de