Sute de oameni sunt așteptați, miercuri și joi, să atingă racla cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie, care a fost adusă la biserica din curtea spitalului municipal Râmnicu Sărat. Despre acest sfânt se spune câ, în timpul vieţii, tămăduia prin simpla mângâiere, iar după moarte, prin atingerea moaştelor sale.
Pelerinajul a început miercuri, când sute de enoriași au fost martori, de la ora 12.00, la întâmpinarea sfintelor moaște, apoi acatistul și, la finalul zilei, paraclisul sfântului ierarh Nectarie. Procesiunea va continua joi, de la ora 7.30, cu slujba utreniei și liturghia în sobor și se va termina cu taina sfântului maslu în sobor, care va începe la ora 17.00.
Moaştele Sfântul Nectarie din Eghina, zis şi Vindecătorul, au fost donate mânăstirii Radu Vodă, din centrul Bucureștiului, de Biserica Ortodoxă Grecească. Rămăşiţele acestuia au ajuns şi în alte mânăstiri şi biserici din România.
Despre Sfântul Nectarie se spune câ, în timpul vieţii, tămăduia prin simpla mângâiere, iar după moarte prin atingerea moaştelor sale. Se crede că spiritul său ar fi ridicat din cărucioare rulante bolnavi paralizaţi, că a dat leac unei suferinţe de cancer şi a liniştit schizofrenici.








