luni, 10 februarie, 2025

Patru locuințe inundate și o persoană salvată din apă, în județul Buzău

Patru locuințe inundate și o persoană salvată din apă, în județul Buzău

Inundatii
Facebook
Twitter
Email

Mai multe locuințe și o societate comercială din Buzău au fost afectate de inundații cauzate de precipitațiile abundente. Potrivit unui comunicat emis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Buzău, patru case au fost inundate, iar o persoană a fost nevoită să se autoevacueze după ce autoturismul său a fost surprins de ape.

Incidentul a avut loc în jurul orei 7.00, când echipajele ISU au fost solicitate să intervină atât în municipiul Buzău, cât și în localitățile din apropiere.

Potrivit ISU Buzău, trei locuințe din municipiu au fost inundate, iar echipaje din cadrul Detașamentului Buzău au intervenit rapid pentru a limita pagubele și a evacua apa. De asemenea, o societate comercială a fost afectată de inundații, intervenția fiind asigurată de același detașament.
În comuna Țintești, o altă locuință a fost inundată, aici intervenind Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) local.

Tot luni dimineață, o persoană a ignorat avertismentele echipei de la Compania de Apă și a rămas blocată cu autoturismul în apa acumulată sub podul de la Bariera Brăilei. Din fericire, aceasta a reușit să se autoevacueze înainte de sosirea pompierilor.

În total, două echipaje de pompieri și două echipe de la Compania de Apă au acționat pe raza municipiului Buzău pentru a face față situației. Aceste intervenții rapide au fost cruciale în prevenirea unor pagube mai mari și în asigurarea siguranței locuitorilor afectați de inundații.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.