miercuri, 16 septembrie, 2026

Patru femei au fost rănite, după ce s-au răsturnat cu mașina în afara șoselei

Patru femei au fost rănite, după ce s-au răsturnat cu mașina în afara șoselei

Facebook
Twitter
Email

Traficul rutier pe DJ202 a fost restricționat, vineri după-amiază, la intersecția cu DJ202 E, în afara localității Puiești, din cauza unui accident de circulație.

Din primele date de la fața locului a reieșit că în timp ce conducea autoturismul pe direcția Puiești către Râmnicu Sărat, o șoferiță din Puiești ar fi pierdut controlul asupra volanului, a ieșit în afara părții carosabile și s-a răsturnat.

Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferiței, în vârstă de 52 de ani, din Puiești, și a trei pasagere ale acesteia. Este vorba despre trei femei cu vârste cuprinse între 22 și 48 de ani, toate din Puiești, care au fost preluate de ambulanță pentru îngrijiri medicale.

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Au fost înregistrate accidente pe drumurile din Buzău și în cursul zilei de joi.

În timp ce se deplasa pe direcția Ploieşti către Buzău, un autoturism condus de către un șofer de 47 de ani, din Merei, a intrat în coliziune cu maşina condusă de un şofer de 65 de ani din Ialomiţa, care s-ar fi deplasat în aceeaşi direcţie.

Accidentul s-a soldat cu rănirea a doi pasageri din autoturismul şoferului de 65 de ani, doi minori de 4, respectiv 11 ani, care au fost preluaţi de ambulanţă şi transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.

În cauză a fost întocmit dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Joi seară, în jurul orei 20.00, polițiștii buzoieni au fost sesizați de producerea unui accident de circulație în localitatea Zilişteanca.

Din primele cercetări a reieşit că în timp ce se deplasa pe direcția Sudiţi către Poşta Cânău, un biciclist de 6 ani, din Poşta Câlnău, a fost suprins şi accidentat de un autoturism condus din sens opus de către un şofer de 68 de ani, din Zărneşti.

Accidentul s-a soldat cu rănirea copilului, care a fost preluat de ambulanţă şi transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

În cauză a fost întocmit dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.