Un adolescent din localitatea Mihăilești, în vârstă de 16 ani, a profitat de neatenţia membrilor familiei sale şi a luat cheile de la autoturismul ce aparţinea unui unchi al său, după care a plecat cu maşina. Evenimentul rutier s-a produs vineri și, din fericire, nu s-a soldat cu victime.
Tânărul nu a plecat singur cu mașina, ci a fost însoţit și de un văr. După ce a parcurs câteva sute de metri, adolescentul a pierdut controlul asupra direcţiei şi a intrat cu maşina în gardul locuinţei unei consătene.
Tatăl adolescentului a achitat proprietarei gardului valoarea pagubelor produse de către fiul său. De asemenea, unchiul băiatului a precizat poliţiştilor că nu doreşte să depună plângere pentru furtul autoturismului.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pe numele adolescentului, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.