Obiecte aparținând unui lăcaș de cult din Norvegia au fost descoperite, în mod neașteptat, într-un talcioc săptămânal din județul Buzău. Piesele, în număr de 50, fuseseră sustrase din biserică, iar dispariția lor era investigată de autoritățile scandinave.
Descoperirea a fost posibilă datorită unui cetățean din Mărăcineni, care a cumpărat articolele la sfârșitul anului 2024 și, observând detalii ce sugerau valoarea și posibila lor proveniență, a sesizat imediat Poliția Buzău.
Polițiștii din Buzău, cu sprijinul Direcției de Investigații Criminale, au declanșat un schimb de informații cu autoritățile din Norvegia, stabilind rapid că obiectele erau cele furate din lăcașul de cult.
Pentru recuperarea oficială a pieselor, a fost emis un Ordin European de Anchetă, iar bunurile au fost transmise în vara anului 2025, prin Ambasada Norvegiei la București, înapoi către biserica de care aparțineau.
Cu ocazia aniversării a 175 de ani de existență a bisericii norvegiene, reprezentanții acesteia au transmis zilele trecute un mesaj emoționant, felicitând polițiștii români și pe cetățeanul care a dat dovadă de spirit civic. Ei au numit întregul proces de recuperare „miracolul buzoian”.









