Pilotul care a fost găsit fără suflare, vineri dimineață, într-u dormitor al Școlii de Aplicație pentru Forțele Aeriene de la Boboc a murit în urma unei afecțiuni a pancreasului. Căpitanul Cristian Vasilică era pilot al Escadrilei 903 Elicoptere din cadrul Bazei 90 Transport Aerian Otopeni și se perfecționa la Buzău pentru avansare în grad.
Medicii legiști care au efectuat necropsia tânărului militar care se afla la Boboc pentru a participa la cursuri de specializare în vederea avansării în grad au constatat ca și cauză probabilă a decesului o pancreatită hemoragică acută. Totodată medicii buzoieni au prelevat analize pe care le-au trimis pentru confirmare la București.
Căpitanul de aviație Cristian Vasilică, care în timpul liber era și actor pe scena teatrelor din București, moderator radio și scriitor, va fi înmormântat marți în cimitirul Ghencea Militar.