Mii de cadre din toate unitățile medicale din județul Buzău au omis să se imunizeze până în prezent împotriva infecției cu SARS-CoV-2. Cei mai mulți sunt infirmiere și brancardieri.
Potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Buzău, doar 60% dintre angajații spitalelor din județ au administrate ambele doze cu serul anti-COVID, o rată de vaccinare în rândul cadrelor medicale cu mult sub media națională.
Cei mai mulți dintre cei care au refuzat vaccinarea sau au amânat acest lucru, din diferite motive, fac parte din categoria angajaților care stau cel mai aproape și petrec cel mai mult timp lângă pacienți.
Este vorba despre infirmiere și brancardieri, categoria în rândul căreia au fost înregistrate și cele mai multe îmbolnăviri, dar care au transmis și cel mai ușor virusul la pacienții internați cu alte afecțiuni medicale.








