Uniunea Salvați România și Partidul Libertății, Unității și Solidarității au încheiat procesul de fuziune al filialelor din Buzău, odată cu alegerea șefilor de la județ și de la municipiu. Mihai Moraru (PLUS) a fost ales sâmbătă în funcția președinte al filialei județene a USR -PLUS iar în urmă cu două săptămâni săptămâni Denisa Coban(PLUS) a fost aleasă preşedinte la municipiu.
Copreședintele interimar Răzvan Mihai Moraru (PLUS) a fost ales sâmbătă în funcția președinte al filialei județene a USR -PLUS după ce l-a învins în cadrul competiției interne, pe Valeriu Mocanu desemnat de filiala USR, drept candidat la cea mai mare funcție din cadrul organizației.
La scrutinul organizat de USR și PLUS, sâmbătă 26 iunie, la Casa de Cultură a Sindicatelor de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, a fost ales șeful organizației județene a noii formațiuni USR-PLUS, dar și membrii delegați ai structurii de conducere din cadrul filialei Buzău.
În urma cu două săptămâni, Denisa Coban a fost aleasă preşedinte la municipiu, tot în urma unui scrutin intern, organizat în comun de cele două filiale ÙSR și PLUS.
Și de această dată oamenii lui Dacian Cioloş din municipiu s-au impus, reușind să nominalizeze după fuziune și noul șef de filială locală.
În urma victoriei candidaților PLUS în fața celor de la USR, cei 13 membrie delegaţi pentru Comisia Naţională de la Bucureşti vor fi mandați să-l voteze pe Dacian Cioloş, pentru funcţia de președinte al USR-PLUS.
„Misunea mea este de a întări și de a dezvolta cât mai mult organizațiile locale. Vrem să pregătim așa cum trebuie echipele care să poată performa la alegerile locale care vor fi organizate peste 3 ani. Al doilea obiectiv din urmatoarea perioadă va fi cel de atragere către Buzău a cât mai multor proiecte de dezvoltare, realizate cu sprijinul echipei guvernamentale. Avem nevoie de proiecte care țin de partea de infrastructură, de mediu sau de dotare medicală a unor unități sanitare. În perioada următoare vom milita pentru realizarea unui spital municipal dar și a unei secții moderne de pediatrie. Pe de altă parte vom acționa pentru o dezvoltare economică energică pe plan local dar și pentru realizarea unui hub antreprenorial dedicat tinerilor. Vom face eforturi pentru ca Buzăul să acceseze cât mai mulți bani prin proiecte europene și aici avem în vedere realizarea de proiecte care vizează campanii de promovare a județului pe componenta turistică. ” a mai precizat președintele USR-PLUS Buzău, Mihai Moraru.
Alianța USR – PLUS are la Buzău peste 1000 de membri iar noua conducere și-a trasat ca obiectiv creșterea numărului de simpatizanți și de membri pe plan local.