Românii și-au ales duminică, în cadrul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, noul șef al statului. Independentul Nicușor Dan a fost votat de 53,6% dintre cetățenii care s-au prezentat la urne, învingându-l pe contracandidatul său, liderul Alianței pentru Unirea Românilor, George Simion, care a obținut 46,4%. Diferența dintre cei doi a fost de 829.589 de voturi.
Alegerile s-au desfășurat într-un climat de interes civic ridicat, cu o prezență-record de 64,72%, însumând 11.641.866 de alegători din țară și diaspora.
La nivelul județului Buzău, prezența la vot a fost de 55,96%, adică 203.111 alegători. Aici, lupta a fost extrem de strânsă: George Simion a obținut 50,42% (101.161 voturi), iar Nicușor Dan 49,58% (99.466 voturi). Cu toate acestea, candidatul independent s-a impus în 21 de unități administrativ-teritoriale din județ.
Cel mai categoric succes al lui Nicușor Dan în județul Buzău s-a înregistrat în municipiul reședință de județ, unde a câștigat cu 61,06%. În Buzău, au fost deschise 80 de secții de votare, iar candidatul independent a adunat 33.861 de voturi, față de cele 21.590 ale contracandidatului său.
Nicușor Dan s-a impus și în orașele Nehoiu și Pătârlagele, în timp ce George Simion a câștigat votul la Râmnicu Sărat, Pogoanele, precum și în comunele Râmnicelu (68,02%) și Calvini (64,78%), unde a obținut cele mai mari scoruri din județ.








