duminică, 11 octombrie, 2026

Muzeul Județean Buzău vernisează expoziția multisenzorială „World Unseen”

Muzeul Județean Buzău vernisează expoziția multisenzorială „World Unseen”

Facebook
Twitter
Email

Consiliul Județean Buzău anunță organizarea, la Muzeul Județean Buzău, a expoziției multisenzoriale „World Unseen”, un proiect internațional dedicat accesibilității și incluziunii, care va fi vernisat în data de 15 octombrie 2026, cu ocazia Zilei Internaționale a Bastonului Alb.

„În data de 15 octombrie 2026, la ora 14:00, cu ocazia Zilei Internaționale a Bastonului Alb, Muzeul Județean Buzău, în colaborare cu Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa și Canon, vernisează expoziția multisenzorială „World Unseen”. Evenimentul dedicat persoanelor cu deficiențe de vedere, nevăzătorilor, persoanelor tipice dar și pasionaților de tehnică aduce în fața vizitatorilor 12 imagini realizate de fotografi renumiți la nivel internațional și ambasadori Canon din întreaga lume pe lângă care se vor afla și panouri realizate cu tehnologia Canon de imprimare în relief, descrieri audio și planșe în Braille cu ajutorul cărora oferim o experiență interesantă descoperită prin stimularea mai multor simțuri, iar vizitatorii tipici au la dispoziție o serie de ochelari speciali prin care se simulează un număr de șase afecțiuni ale vederii.
Expoziția „World Unseen” ajunge la Muzeul Județean Buzău după un periplu internațional prin țări precum: Croația, Slovenia, Kazahstan, Ucraina, Germania și Anglia și este disponibilă publicului până în data de 15 ianuarie 2027. Accesul la eveniment este gratuit.” anunță Muzeul Județean Buzău.

 

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.