Fermierii din județul Buzău spun că prețul motorinei le crește semnificativ costurile în perioada lucrărilor de toamnă. Carburantul trebuie cumpărat la prețul de la pompă, în timp ce subvenția de aproximativ 2,7 lei pentru litrul eligibil este recuperată ulterior.
„La prețul ăsta de peste 10 lei pe litru e o mare problemă. În jur de 80 de litri pe hectar pentru a înființa și a ajunge la recoltat un hectar înseamnă costuri enorme”, declară Georgian Calotă, fermierul din comuna Balta Albă.
Consumul este și mai mare în cazul tractoarelor de mare putere, care lucrează suprafețe întinse.
„Cred că se depășește de 25 de litri la hectar, în funcție de cum să mai ieși terenul. Băgăm la un plin, la o zi de muncă, în jur de 300 de litri la tractoarele astea mari”, precizează Dan Necula, tractorist.
Pentru un fermier care lucrează suprafețe mari, chiar și umplerea rezervorului pentru lucrările din această perioadă înseamnă o cheltuială uriașă. Prețurile de astăzi sunt mult peste cele din anii în care motorina costa cinci sau șase lei litrul.
„Ca să umpli un bazin din ăsta îți trebuie 20.000 de euro. Adică 9.000 de litri înmulțit cu zece lei, cât este, înseamnă aproape 100.000 de lei, ceea ce înseamnă 20.000 de euro. Mai am bazine și erau ani când le umpleam, când era motorina cinci lei, șase lei”, declară Georgian Calotă.
Pentru fermele mari, costurile cu motorina ajung astfel la zeci de mii de lei într-un timp scurt, iar agricultorii spun că au nevoie ca banii din subvenție să fie recuperați cât mai repede. Dacă banii din subvenții nu ajung la timp, lucrările pot fi amânate, iar riscul se poate muta, în final, din câmp direct în prețul alimentelor.










