duminică, 16 februarie, 2025

„Monstrul” din Smeeni a fost arestat pentru 30 de zile. Bărbatul de 64 de ani a recunoscut ambele crime

„Monstrul” din Smeeni a fost arestat pentru 30 de zile. Bărbatul de 64 de ani a recunoscut ambele crime

Vlcsnap 2024 07 29 13h44m32s716
Facebook
Twitter
Email

Suspectul în cazul celor două fapte de omor din localitatea buzoiană Smeeni a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. El și-a recunoscut faptele și le-a spus anchetatorilor cronologia celor două crime, dar și motivul care l-ar fi împins la săvârșirea lor.

Avocatul său, Ion Moise, a povestit cum s-a întâmplat totul, după ce clientul său a recunoscut ce a făcut în noaptea în care a ucis o bătrână, dar și pe fiul acesteia.

Bărbatul de 64 de ani, din Udați, comuna Smeeni, reținut duminic[ de polițiști, fiind suspectat de dublă crimă, a fost scos din arestul IPJ Buzău și dus la Parchet.

În jurul prânzului, bărbatul a ajuns în fața procurorilor, iar de aici, la instanță, în vederea luării unei măsuri preventive. Buzoianul de 64 de ani a refuzat să răspundă la întrebările jurnaliștilor, înainte de a intra în sediul Parchetului.

Potrivit avocatului, oribilele fapte au avut loc la finalul unei petreceri, după ce criminalul a băut mai multe pahare de alcool. Mai întâi, a ucis-o pe bătrâna de 74 de ani, chiar în casa femeii, în urma unor discuții legate de anumite datorii și terenuri.

După ce i-a dat un pumn și a doborât-o la pământ, a ajuns și fiul femeii, care și-a văzut mama în agonie. L-a urmărit pe criminal, însă acesta s-a năpustit asupra sa și l-a lovit până când l-a lăsat fără suflare.

Inculpatul a fost eliberat din închisoare în urmă cu doi ani. El fusese condamnat pentru tentativă de viol și violare de domiciliu. În perioada detenției la Penitenciarul Focșani a și evadat, dar a fost prins și reincarcerat.

Inculpatul are un bogat trecut infracțional, pedepsele pentru faptele comise depășind 25 de ani de închisoare. Pentru cele mai recente infracțiuni, cele două fapte de omor, riscă pedeapsa pe viață, însă fiind în vârstă de 64 de ani și pentru că și-a recunoscut faptele, pedeapsa va fi limitată la o treime din maximum.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.