duminică, 16 februarie, 2025

Mister în jurul morții în Anglia a unui tânăr buzoian, chiar în noaptea dintre ani

Mister în jurul morții în Anglia a unui tânăr buzoian, chiar în noaptea dintre ani

B25ly21zojeym2qwotqxltcwnjmtndhmms04mti5ltg4nzc0mwywnmu0odpkztezmmq1ys01zgm1ltrhyjctyjc4ni1mzwzlngq3mdg4ytu=
Facebook
Twitter
Email

Drama unei familii din Buzău, care și-a pierdut copilul plecat la muncă în Anglia, chiar în primele ore din noul an, este amplificată de neputința de a repatria trupul neînsuflețit, din cauza costurilor mari. Cătălin Brăgău a murit în timpul unui incendiu, cauza exactă a decesului fiind nedescoperită încă de polițiștii englezi.

Noul an a venit pentru soții Brăgău, din Zorești, comuna buzoiană Vernești, cu o veste cruntă, din Anglia, unde băiatul lor, Cătălin, se afla de ceva vreme la muncă. Au aflat că tânărul de 27 de ani a fost găsit decedat în locuința pe care o închiriase în orașul Gosport din Anglia.

Casa fusese cuprinsă de un incendiu chiar după miezul nopții, iar pompierii din localitate au fost chemați să intervină în jurul orei 2.30. Cadavrul buzoianului a fost găsit printre resturile carbonizate din interior.

Potrivit presei locale, moartea tânărului este învăluită în mister, iar crima nu este exclusă din lista cu posibile cauze ale decesului.

Mai mulți vecini au auzit în acea noapte bubuituri și multă gălăgie din locuința în care stătea Cătălin Brăgău, indiciu că acolo ar fi avut loc o petrecere. Altcineva a auzit cum a fost spart un geam, după care a simțit miros de ars.

Vestea morții lui Cătălin a picat ca un trăsnet peste rudele și prietenii săi. Mai grav este că părinții nu-și pot permite repatrierea sicriului cu trupul băiatului lor, aflat pentru necropsie la morga din Gosport.

Fratele lui Cătălin spune că nu știe deocamdată suma exactă necesară repatrierii, însă a aflat de la câteva firme de pompe funebre că ar fi vorba despre câteva mii de lire sterline. Familia a lansat pe rețelele de socializare o campanie de strângere de fonduri pentru aducerea acasă a trupului neînsuflețit al băiatului.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.