Liderul USRPLUS Mihai Răzvan Moraru a anunțat joi că se retrage de la cărma filialei locale a partidului.
Într-o postare pe Facebook, Mihai Moraru a precizat că nu se mai poate dedica activității politice, fiind angrenat în mai multe proiecte antreprenoriale de mare anvergură.
„Am ales să mă retrag din funcția de președintele al filialei județene USRPLUS Buzău.
Nu e o renunțare la viața politică și nici nu exista în această decizie “senzaționalul” pe care îl tot vedeți în politica românească, prin care unii se acuză pe alții.
Însă viata mea profesională, ca antreprenor, va fi foarte aglomerată în următoarele luni. Începem în companie trei proiecte de investiții în Jud Buzău, toate în zona rurală: o fabrică, o platformă logistică și un centru privat de cercetare în agricultură.
Cu alte cuvinte, avem mult de muncă și prioritatea din perioada următoare va fi dezvoltarea acestor proiecte, într-o perioadă destul de dificilă în economie.
Consider că atunci când nu te poți dedica unei funcții, când nu poți onora anumite responsabilități, nu trebuie să ocupi un loc pe care nu îl poți servi așa cum trebuie. Trebuie sa lași alți colegi să își asume acest rol, oameni care își pot dedica mai mult timp, pentru ca activitatea să poată continua in condiții și cu rezultate cât mai bune.
Toate proiectele mele ca antreprenor sunt în Jud Buzau și sper ca în viitor să văd aici cât mai multe investiții, mai multe locuri de muncă, inovare si dezvoltare in această comunitate.
Voi rămâne în continuare membru al Biroului Județean USRPLUS în speranța că timpul îmi va permite acest rol.
Le mulțumesc colegilor pentru toată susținerea primită anul trecut dar și în anii anteriori, pentru încredere și pentru acțiunile prin care am reușit să ne implicăm în comunitate!” a mai precizat pe Facebook preşedintele demisionar al USR- PLUS Buzău.
Cunoscut ca antreprenor de succes pe plan local și național, Mihai Moraru s-a remercat în ultimele două luni și prin derularea unor acțiuni umanitare în Ucraina, după declanșarea invaziei ruse.
De-a lungul activității politice Mihai Moraru și-a atras antipatii vehemente din sfera politicului, după ce s-a opus politizării serviciilor publice deconcentrate, traseismului şi persoanelor cu probleme de integritate aduse în USR.” Am respectat principii si reguli. Iar asta a fost marea problemă. Că nu am dat liber la funcţii doar cu carnet de membru”, declara în urmă cu câteva luni Mihai Moraru.








