Medicul Karmencita Pricop, în prezent consilier județean al Partidului Social Democrat, va deveni deputat, imediat ce își va încheia mandatul în deliberativul județului Buzău.
Va părăsi noua poziție cel mai devreme la sfârșitul acestui an, în cazul în care alegerile parlamentare vor avea pe 6 decembrie, sau cel mai târziu în primăvară, în cazul în care Legislativul va decide organizarea scrutinului în martie 2021.
Pricop îi va lua locul colegului său de partid Sorin Lazăr – fost președinte al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților – al cărui mandat a încetat ieri, 20 octombrie, după ce acesta și-a dat demisia din Parlament pentru a-și lua în primire postul de consilier al Plenului Curții de Conturi.