O autospecială a Poliției Rutiere a fost implicată vineri seară într-un accident rutier produs pe Autostrada A7, pe sensul de mers către Focșani. Incidentul a avut loc la aproximativ trei kilometri de locul unui alt accident grav, produs cu puțin timp înainte.
Primul eveniment rutier s-a produs în jurul orei 20.00 și a implicat o autocisternă încărcată cu benzină și patru autoturisme. În urma impactului, patru persoane au fost rănite, acestea primind îngrijiri medicale la fața locului.
Autoturismele au fost grav avariate, iar bucăți din caroserii au fost proiectate inclusiv pe sensul opus de mers.
Traficul pe sensul către Focșani a fost deviat timp de peste două ore pe drumul european E85.
În timpul intervenției echipajelor la primul accident, o autospecială a Poliției Rutiere a fost implicată într-un al doilea eveniment rutier, produs la aproximativ trei kilometri distanță.
În carambol au mai fost implicate un autoturism înmatriculat în județul Vrancea și o remorcă.
Polițiștii urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-au produs cele două accidente.








