Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, după ce şi-a exercitat dreptul de vot la alegerile locale şi europarlamentare, că a votat româneşte, pentru o voce puternică în Parlamentul European.
Marcel Ciolacu a declarat că a votat pentru investiţii pentru autostrăzi, pentru şcoli, pentru spitale, pentru reindustrializarea României.
Premierul a mai spus că şi-ar dori ca, indiferent de opţiunea de vot, să vină cât mai mulţi români la vot, astfel încât cei aleşi să fie legitimi.
Premierul Marcel Ciolacu a votat, duminică, la o secţie de votare din Buzău, în jurul orei 08.00.
Acesta a declarat, ulterior, că a votat pentru o echipă valoroasă, care a ştiut să implementeze proiecte, mai ales proiecte europene, atât la nivelul municipiului Buzău cât şi la nivelul Consiliului Judeţean.
„De asemenea, am votat româneşte, am votat pentru o voce puternică în Parlamentul European (…) şi nu în ultimul rând pentru investiţii, pentru autostrăzi, pentru şcoli, pentru spitale, pentru reindustrializarea României”, a spus el.
Premierul Marcel Ciolacu a mai spus că şi-ar dori ca, indiferent de opţiunea de vot, să vină cât mai mulţi români la vot, astfel încât cei aleşi să fie legitimi.