miercuri, 16 septembrie, 2026

Mamă și fiică dintr-o comună buzoiană, anchetate într-un dosar de proxenetism

Mamă și fiică dintr-o comună buzoiană, anchetate într-un dosar de proxenetism

Facebook
Twitter
Email

Poliţiştii din Râmnicelu au efectuat, joi, două percheziții domiciliare în municipiul Buzău și în comuna Balta Alba, într-un dosar penal de proxenetism. Acțiunea sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat a beneficiat de sprijinul luptătorilor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale din IPJ Buzău.

Din cercetări au rezultat indicii că, în perioada 2015- 2021, un bărbat și două femei, mamă și fiică, cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani, din Balta Albă și Râmnicelu, ar fi determinat și înlesnit practicarea prostituției pentru patru tinere, pe teritoriul Germaniei și în România, obținând foloase materiale.

Tinerele sunt din județele Buzău și Brăila și au între 18 și 25 de ani. Femeia de 40 de ani ar fi practicat prostituția în trecut, iar acum și-ar fi cooptat în afacere și fiica. Aceasta, și-ar fi convins la rândul ei câteva prietenele să practice cea mai veche meserie din lume.

Perchezițiile s-au desfălurat la locații folosite de cele două femei, în baza mandatelor emise de Judecătoria Râmnicu Sărat. Persoanele bănuite vor fi conduse la audieri, la sediul Poliției. Acțiunea a beneficiat de suportul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.