miercuri, 16 septembrie, 2026

Mai multe magazine din Piața Dorobanți au fost călcate de hoți. Au furat bani, țigări și sticle cu băuturi alcoolice

Mai multe magazine din Piața Dorobanți au fost călcate de hoți. Au furat bani, țigări și sticle cu băuturi alcoolice

Facebook
Twitter
Email

Comercianţii din Piaţa Dorobanţi au fost treziţi în zorii zilei în urma unor telefoane primite de la Poliţie, pentru a fi informaţi că magazinele pe care le deţin au fost călcate noaptea trecută de hoţi.

La sosirea în piaţă, la primele ore ale dimineaţii, s-a descoperit că au fost sparte zece magazine de pe o anumită ăparte a pieței. Hoţii au încercat uşile şi altor magazine, dar n-au reuşit să pătrundă.
 
Infractorii au răvăşit marfa, au distrus ce le-a ieșit în cale şi au furat ce au găsit mai de valoare prin magazin. Cei mai afectaţi sunt vânzătorii care şi-au lăsat pe timpul nopţii diverse sume de bani în magazine, unii rămânând fără banii de chirie.
 
Patronii magazinelor sparte susţin că o vină poartă şi administratorii pieţei care nu s-au preocupat să instaleze camere de supraveghere pentru spaţiile oferite spre închiriere.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.