sâmbătă, 14 decembrie, 2024

Lotul Beganu rămâne sub control judiciar

Lotul Beganu rămâne sub control judiciar

Facebook
Twitter
Email

Curtea de Apel Ploieşti a constatat la termenul de luni legalitatea şi temeinicia măsurii preventive şi a decis menţinerea acesteia pentru fostul prefect al Buzăului, Paul Beganu, şi pentru Cosmin Vasile, Ion Irimia, Neculae Toader, Gheorghe Ceteraş şi Alexandru Lefter, inculpaţi în acelaşi dosar.

Instanţa a fixat un nou termen de judecată pentru data de 30 mai, “când se vor cita inculpaţii aflaţi sub puterea măsurii preventive a controlului judiciar prin Serviciul Supravegheri Judiciare din cadrul I.P.J.Ialomiţa, Buzău şi Vrancea”. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.

În dosarul de luare de mită al “lotului Beganu”, DNA a trimis în judecată 12 inculpaţi pentru nereguli cu privire la retrocedarea a peste 5000 de hectare de pădure la Gura Teghii. Pe lista inculpaţilor, pe lângă foştii prefecţi de Buzău, Paul Beganu, şi Maria Buleandră, se află şi afaceristul Gheorghe Ceteraş, beneficiarul pădurii, precum şi fostul şef al ITRSV Focşani Alexandru Lefter.

Paul Beganu, Gheorghe Ceteraş, Alexandru Lefter, dar şi avocatul Cosmin Vasile şi judecătorul Neculae Toader sînt cercetaţi sub control judiciar. Potrivit procurorilor, pădurea ar fi fost retrocedată ilegal, după ce beneficiarul ar fi dat o mită uriaşă, de circa 2,5 milioane de euro.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.