Pesediștii au furat startul în campania electorală. Este acuzația făcută de liderii PNL Buzău, după ce în mai multe comune din județ au fost distribuite pliante în care sunt prezentații candidații PSD pentru alegerile locale. Liderii PNL Buzău spun că vor sesiza Poliția, dar și Autoritatea Electorală Permanentă, în legătură cu ilegalitățile comise de social-democrați.
Social-democrații buzoieni sunt acuzați de liderii PNL Buzău că au furat startul campaniei electorale. În cadrul unei conferințe de presă, liderii liberali au prezentat câteva pliante despre care spun că au fost distribuite zilele trecute în mai multe comune de pe Valea Buzăului.
Pe o pare a pliantului este prezentat candidatul PSD al comueni respective, iar pe cealalată, candidatul PSD pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Buzău. Liderii PNL Buzău spun că vor sesiza Poliția, dar și Autoritatea Electorală Permanentă, în legătură cu ilegalitățile comise în teritoriu de către social-democrați.
Totodată, liberalii buzoieni îi cer demisia prefectului George Sava, acuzat că închide ochii la ilegalitățile comise de social-democrați.
Potrivit legii 115 din 2015 privind alegerile locale, campania electorala incepe cu 30 de zile inainte de data alegerilor, 5 iunie. Prin urmare, campania electorală incepe oficial pe data de 5 mai.
Social democrații au reacționat, printr-un comunicat de presă semnat de președintele PSD Buzău, deputatul Marcel Ciolacu.
”Ceea ce au afirmat nu are nicio legătură cu legislația electorală în vigoare, pe care le recomand să o citească mai cu atenție, pentru că e clar că nu o stăpânesc, principalele îndatoriri și atribuții în ceea ce privește campania și precampania electorală revenind Autorității Electorale Permanente. Menționez că PSD nu a încălcat nicio lege, acțiunile întreprinse de noi făcând parte dintr-o campanie de consultare cu privire la programul nostru electoral. Este cumva similar cu ceea ce fac și liberalii în alte localități”, se arată în comunicatul PSD.








