marți, 13 mai, 2025

Lecție de reciclare la Buzău pentru oficiali guvernamentali din Uganda

Lecție de reciclare la Buzău pentru oficiali guvernamentali din Uganda

Vlcsnap 2025 04 09 09h58m09s606
Facebook
Twitter
Email

Doi oficiali de rang înalt din Uganda, printre care și ministrul Economiei, au ajuns în România să ia lecții despre reciclare. Și nu oricum, ci de la cel mai mare grup est-european din industria verde. Oaspeții africani au fost uimiți să vadă cum, la Buzău, ceea ce ei îngroapă sau ard poate deveni materie primă foarte valoroasă.

Celor doi oaspeți le-a luat ceva timp să facă slalom printre maldărele de gunoaie transformate în resurse valoroase. Au văzut cu ochii lor cum deșeurile pe care, acasă, le îngroapă sau le ard pot deveni materii prime sau produse finite.

Impresionați de ceea ce au descoperit la Buzău, au scos telefoanele și au făcut fotografii, ca să nu piardă nimic din ideile pe care le vor duce acasă, în Kampala, capitala Ugandei.

Gazdele buzoiene le-au explicat clar și răspicat că din gunoaie se pot recupera o mulțime de materiale valoroase. Cei doi emisari africani au fost atenți ca niște elevi silitori, au luat notițe și s-au arătat impresionați de tot ce-au văzut.

„Tot ce am văzut aici, mașini de spălat vechi, frigidere, televizoare, noi le considerăm gunoaie. Pierdem astfel o grămadă de resurse dacă nu reușim să reciclăm toate acestea”, a declarat Minsa Kabanda, ministrul economiei din Uganda.

Vlcsnap 2025 04 09 09h57m46s501

La final, oficialii străini s-au declarat impresionați și dornici să ducă acasă modelul românesc de reciclare.

„Ne dorim să facem un transfer de tehnologii de la noi, de la Buzău, în Kampala și de ce nu și în alte țări din Africa”, a declarat Constantin Damov, CEO grup firme reciclare.

Cei doi au recunoscut că România, cel puțin la Buzău, e cu câțiva pași buni înainte în materie de reciclare. Grupul industrial vizitat de delegația din Uganda reciclează anual milioane de tone de deșeuri și transformă plasticul, sticla, metalul și hârtia în materii prime sau produse finite.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.