Militarii garnizoanei Buzău, în colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale, au marcat astăzi dimineaţă „Ziua Drapelului Naţional”, prin organizarea unei ceremonii militare şi religioase dedicate Drapelului României, în Piaţa Dacia din Buzău. Ziua Drapelului a coincis cu declararea astăzi a zilei de doliu un naţional în memoria victimelor accidentului rutier din Muntenegru. La primele ore ale dimineții, Drapelul României a fost ridicat pe catargul din faţa Palatului Comunal, în acordurile imnului naţional. Momentul a fost urmat de citirea Hotararii Guvernului nr. 410/2013 privind declararea zilei de 26 iunie 2013 zi de doliu national pe teritoriul Romaniei, în memoria victimelor accientului din Muntenegru. Astfel, la încheierea manifestării, drapelul tricolor a fost coborât în bernă.
Astăzi, instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale sunt obligate să arboreze în bernă drapelul României. De asemenea, drapelul României este arborat în bernă la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituţiilor de învăţământ, instituţiilor de cultură şi misiunilor diplomatice ale României, la punctele de trecere a frontierei, în aeroporturi, gări, porturi, precum şi pe navele de orice fel şi pe alte ambarcaţiuni care navighează sub pavilion românesc.
Aceeaşi obligaţie le revine şi persoanelor fizice, dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reşedinţă.
Totodată, posturile naţionale de radio şi televiziune, precum şi instituţiile de cultură îşi adaptează programul în mod corespunzător. În plus, toate manifestările culturale, artistice şi sportive programate pentru această zi sunt amânate. (FOTO: Divizia 2 Infanterie Getica)
Leonard BUNILĂ