joi, 12 decembrie, 2024

Jucărie erotică… pentru copii. Este surpriza descoperită într-un ursuleț cu jeleuri

Jucărie erotică… pentru copii. Este surpriza descoperită într-un ursuleț cu jeleuri

Facebook
Twitter
Email

Dulciurile cu jucării surpriză pentru copii au invadat piața pentru că sunt mai mai căutate la raft. Concurența mare îi determină însă pe producători să exagereze. O fetiță din Buzău a descoperit într-un ursuleţ Panda cu jeleuri o femeie-soldat îmbrăcată sumar, care ar putea avea un mai mare succes probabil într-un sex-shop.

Descoperirea a fost anunțată pe Facebook de solista buzoiană de muzică ușoară Lucia Dumitrescu. La studioul ei din Buzău, a venit la ore o fetiţă de 9 ani, căreia părinţii îi cumpăraseră un ursuleţ cu surprize de la un magazin din comuna Berca.

”Ca să înțelegeți mai bine… Că mie mi-a fost greu să înțeleg… Sau poate că am refuzat să înțeleg… Acesta este o cutiuță pentru copii, cu jeleuri, care are și o jucărie #surpriză… Doar mie mi se pare neobișnuită această #jucărie?!”, scrie Lucia pe Facebook.

Potrivit indicațiilor de pe ambalaj, produsul Jelly BonBon Lucky Girl – Lucky Boy este fabricat în Bulgaria şi este destinat copiilor. OPC Buzău a aflat despre produsul nerecomandat copiilor de la jurnaliștii unei televiziuni locale.

Comisarii de la Protecția Consumatorului se găndesc acum să identifice toate produsele de acest gen de pe piaţa din Buzău şi să ia măsuri, ori de retragere a tuturor, ori de recomandare faţă de vânzători să îi avertizeze pe cumpărători că astfel de ursuleţi Panda pot conţine şi jucării erotice.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.