luni, 20 ianuarie, 2025

Interlopul Gigel Golea, din nou în arest. A fost reținut pentru proxenetism de către polițiștii de investigații criminale

Interlopul Gigel Golea, din nou în arest. A fost reținut pentru proxenetism de către polițiștii de investigații criminale

Facebook
Twitter
Email

Gigel Golea, buzoianul care în luna aprilie a acestui an a fost reținut, pentru 24 de ore, întrucât ar fi înșelat patru firme de asigurări și o persoană fizică, în perioada 2013-2015, a ajuns din nou în arest. Este bănuit acum de proxenetism, fiind reținut luni de polițiștii de investigații criminale de la Poliția municipiului Buzău.

În ziua de 27 iunie, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliției municipiului Buzău, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției oraș Pogoanele au documentat activitatea infracțională a lui Gigel Golea, de 40 de ani, bănuit de proxenetism.

În urma documentării activităţii infracţionale, a reieșit că, în perioada 2012 – 2016, buzoianul ar fi obţinut aproximativ 150.000 lei ca urmare a practicării prostituției pe teritoriul Italiei, Elveţiei, Angliei şi Franţei de către o tânără de 24 de ani din Pogoanele.

Gigel Golea, cunoscut în oraș ca și cămătar, a fost reţinut de poliţişti pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău cu propunere de sesizare a instanței de judecată în vederea luării măsurii arestării preventive.

Polițiștii de investigații criminale continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.