Platformele subterane de depozitare a gunoiului și deșeurilor reciclabile sunt folosite de buzoieni în multe cazuri, necorespunzător, motiv pentru care multe dintre deșeurile aduse de acestea sunt abandonate lângă locurile de stocare.
Platformele subterane reprezintă cele mai noi investitii în domeniu salubrizarii din municipiul Buzău, fiind de departe cea mai igienică metodă de a depozita deșeurile, cu condiția ca cetățenii să le folosească în mod corect.
Astfel pentru a evita situațiile în care deșeurile sunt lăsate lângă platformă este necesar în primul rând să luați cartela de acces de la Asociația de Proprietari. Apoi, trebuie urmați câțiva pași simpli:
- Apropiați cartela de cititorul amplasat în lateralul fiecărui compartiment
- După ce ledul se face verde, deschideți cu mâna buzonul și puneți sacul cu deșeuri menajere sau reciclabile în cuvă
- Închideți manual buzonul
Atenție: Platforma se deschide doar cu cartela distribuită de RER SUD. Aceasta este inscripționată corespunzător și conține un cod care asigură accesul doar la platforma la care sunteți arondat. Așadar, cu aceeași cartelă nu puteți deschide mai multe platforme.
În cazul in care există defecțiuni tehnice le puteți semnala operatorului de salubritate.