miercuri, 16 septembrie, 2026

Instituția de cultură inaugurată joi în complexul Marghiloman va organiza săptămânal evenimente

Instituția de cultură inaugurată joi în complexul Marghiloman va organiza săptămânal evenimente

Facebook
Twitter
Email
Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman”, amenajat în Vila Albatros, a fost deschis oficial, joi seară, în prezența autorităților locale, a oamenilor de cultură din Buzău dar și a sute de oameni curioși să viziteze clădirea monument. După inaugurare, primarul municipiului, Constantin Boșcodeală, s-a arătat mulțumit de numărul mare de cetățeni veniți să admire fosta reședință a lui Alexandru Marghiloman. 

Edilul șef al Buzăului a dat asigurări că instituția cu sediul în fosta reședință a ministrului Alexandru Marghiloman din parcul cu același nume va deveni un pol al culturii buzoiene și va organiza frecvent activități specifice.
 
„Din momentul de față vor fi evenimente aproape săptămânal. În afară de asta, în cadrul Centrului de Cultură „Alexandru Marghiloman vor avea loc și activități specifice, respectiv cursuri de inițiere, activități ale corului Lira, ale clubului de femei; în fiecare zi aici vor fi activități de cultură și evident că toți buzoienii sunt invitați în acest spațiu de cultură al municipului Buzău”, a spus Constantin Boșcodeală.
 
Cu ocazia inaugurării a avut loc o expoziție de pictură, grafică și sculptură. În interior au fost expuse lucrări semnate de Florin Menzopol, Gabriel Mihalache, Răzvan Mihalcea și Ștefan Lăzărescu. De asemenea, artiștii Lucian Manciu și Dora Găitanovici au susținut recitaluri care au încântat publicul venit la eveniment. Printre invitați, alături de primarul Buzăului au mai fost prefectul George Sava, proaspătul subprefect Sorin Gheorghe, viceprimarul Alexandru Dunel și numeroși oameni de cultură ai județului.
 

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.