Ploile abundente de la sfârșitul lunii iunie și începutul lunii iulie au izolat rutier șapte gospodării din satul Furtunești, comuna buzoiană Gura Teghii. De atunci, nicio mașină nu a putut trece spre acele locuințe deoarece drumul a fost acoperit de bolovani uriași aduși de viituri de pe munte.
Începând de joi, 19 august, se acționează cu două buldoexcavatoare cu pikon aparținând Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și un camion militar pentru eliberarea străzii Potcoavei din satul Furtunești, comuna Gura Teghii.
Aceasta este blocată de aluviuni antrenate de viiturile formate după ploile abundente din perioada 27 iunie – 5 iulie 2021.
În cursul zilei de vineri se intervine în continuare pentru spargerea bolovanilor de piatră de mari dimensiuni pentru reluarea circulației rutiere în condiții optime pe tronsonul de 600 de metri afectat de viituri.
În urma precipitațiilor abundente din perioada din perioada 27 iunie – 5 iulie 2021, către cele șapte gospodării din satul Furtunești, comuna Gura Teghii, nu se mai putea ajunge pe cale rutieră.
”Instituția Prefectului – Județul Buzău mulțumește reprezentanților IGSU și Diviziei 2 Infanterie Getica pentru proptitudinea cu care au răspuns solicitării de alocare a utilajelor necesare intervenției din satul Furtunești, comuna Gura Teghii”, se arată într-un comunicat al Prefecturii.