Numit pompos: „Politici anticorupţie pentru cetăţean într-o administraţie responsabilă”, proiectul implementat cu bani europeni de MDRAP în parteneriat cu DGA şi AID a reunit luni reprezentanţi ai deconcentratelor buzoiene. Pentru ce credeţi? Evaluarea stadiului în care se află instituţiile publice privind politicile şi strategiile anticorupţie.
Prezidată de Dan Cărbunaru – reprezentant al AID, adică Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei, reuniunea a avut asemenea altor proiecte din bani europeni darul de a suci cuţitul în rană, rana cetăţenilor provocată de boala cea mai răspândită a zilelor noastre: corupţia.
După un discurs bogat în referiri la raportul MCV strategii şi politici anticorupţie, a venit rândul invitaţilor să-şi dea cu părerea. Şi aici, surpriză: totul e bine şi frumos la Buzău, nu avem cazuri sforăitoare, nu avem corupţi în instituţii. Niciunul dintre vorbitori nu a luat taurul de coarne să spună răspicat cum buboiul e gata să se spargă.
Concluzia: noi facem prevenţie şi o facem bine de asta nu există la noi corupţie. Asta spun ei, oameni aleşi în instituţiile publice să se ocupe de integritatea colegilor şi Doamne fereşte! da, de cea a şefilor. Ce-ar fi zis cetăţenii obligaţi să dea şpăgi în spitale sau să stea la cozi interminabile ca să rezolve probleme cotidiene, de neostoita muncă anti-corupţie de la Buzău?
Invitat la dezbatere, un magistrat al Parchetului Judeţean a făcut o remarcă demnă de luat în seamă: frica este instrumentul care-i face pe mulţi angajaţi să fie corecţi.
Dar unde e atunci conştiinţa funcţionarului? Întrebare retorică. Şi pentru ca tabloul să fie complet, un alt reprezentant al unei instituţii a statului propune ca la angajare să existe un consult de specialitate, al unui psiholog, care să vizualizeze prin tehnica pe care o posedă tocmai acele însuşiri care ar putea să-l conducă pe viitorul angajat, funcţionar public, la acte de corupţie.
În loc de concluzie pentru cititori: acest proiect al cărui nume l-am amintit la început costă 3,5 milioane de lei şi se va finaliza pe 25 mai. A avut ca perioadă de implementare 34 de luni. Şi-a propus responsabilizarea administraţiei publice. Scurt şi la obiect: bani aruncaţi pe geam sau hai să ne adunăm ca să avem de unde pleca şi să mai bifăm o activitate.








