miercuri, 16 septembrie, 2026

Fotograful Cătălin Ilnițchi, rănit în incendiul din Colectiv, va petrece sărbătorile acasă

Fotograful Cătălin Ilnițchi, rănit în incendiul din Colectiv, va petrece sărbătorile acasă

Facebook
Twitter
Email
Buzoianul Cătălin Ilniţchi, victimă a incendiului din clubul „Colectiv”, transferat la un spital de specialitate din Tel Aviv, se întoarce în ţară. Mama sa a fost alături de el pe tot timpul îngrijirilor din clinica de specialitate din Israel şi a anunţat pe contul său de Facebook vestea că fiul ei va face sărbătorile de iarnă acasă, după ce starea de sănătate a evoluat favorabil. 

„Bună seara, dragi prieteni. Un  alt moment aşteptat a sosit, întoarcerea acasă. Marţi dimineaţă la orele 02.45 aterizăm pe aeroportul Otopeni. Sosim!!!!”, a scris pe Facebook mama lui Cătălin. 
 
Fotograful buzoian a fost rănit grav în tragedia din Clubul Colectiv. În momentul declanşării incendiului, tânărul se afla chiar lângă scena pe care concerta trupa Goodbye to Gravity. Ulterior, el a fost internat la Spitalul de Urgenţă “Floreasca” din Bucureşti, fiind în stare critică.
 
La scurt timp, tânărul a fost transferat la Spitalul Sheba – Tel Hashomer din Israel, unde o are alături de mama sa.
 
Cătălin Ilniţchi a absolvit Liceul ”Alexandru Marghiloman” din Buzău, apoi Facultatea de Construcţii şi lucrează ca inginer la o companie din Bucureşti, iar în timpul liber este colaborator al unei publicaţii pentru iubitorii muzicii rock.
 
În 30 octombrie, el a ajuns la concertul Goodbye to Gravity, din clubul Colectiv, în ultimul moment, după ce ar fi fost anunţat de un coleg că nu poate ajunge la eveniment pentru a face poze.
 

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.