sâmbătă, 19 iulie, 2025

FOTO Cimitirul Eroilor din Buzău, luminat de sute de candele aprinse de copii

FOTO Cimitirul Eroilor din Buzău, luminat de sute de candele aprinse de copii

Img 1777
Facebook
Twitter
Email

Sute de candele au fost aprinse, joi seară, la mormintele din Cimitirul eroilor din municipiul Buzău. De Ziua Înălțării Domnului este marcată și Ziua Eroilor. Soldații care s-au jertfit pentru țară au fost omagiați în cadrul unei ceremonii organizate în Cimitirul Eroilor din Buzău.

Câteva sute de copii de la toate şcolile şi liceele din Buzău au venit la Cimitirul Eroilor.

La intrare, fiecare dintre copii a primit câte o candelă aprinsă şi câte o floare pe care le-au depus deasupra sau la baza crucilor eroilor cunoscuți și necunoscuți.

Ceremonia militară şi religioasă de aprindere a unei candele şi depunerea unei flori la fiecare cruce de erou din Cimitirul Eroilor a pus capăt seriei de activități dedicate Zilei Eroilor, sărbătorită la Buzău.

La ora 12:00, la toate bisericile au bătut clopotele, în semn de omagiu pentru cei care s-au jertfit pentru patrie.

După discursuri, a urmat ceremonia de depunere de coroane de flori din partea autorităților, a reprezentanților Armatei și a mai multor elevi de la școli și licee din Buzău. Evenimentul a mai cuprins defilarea militarilor pe Calea Eroilor.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.