joi, 12 iunie, 2025

Fonduri alocate de Consiliul Județean Buzău pentru salvarea Mănăstirii Rătești

Fonduri alocate de Consiliul Județean Buzău pentru salvarea Mănăstirii Rătești

Ratesti
Facebook
Twitter
Email

Consiliul Județean Buzău a aprobat, recent, alocarea unor fonduri pentru mai multe parohii din judeţ. Cea mai mare sumă va merge către Mănăstirea Rătești, unde se impune, de urgență, o consolidare, avand în vedere că este un monument istoric de patrimoniu.

86.000 de lei este suma destinată Mănăstirii Răteşti din comuna Berca pentru efectuarea lucrărilor de consolidare a bisericii din cadrul ansamblului monahal.

Consiliul Județean Buzau a mai alocat, în urmă cu un an, 100.000 de lei, pentru lucrări de stabilizare a terenului și a căii de acces spre mănăstire.

În primăvara anului 2014, dealul de sub așezământul monahal de la Rătești a început să alunece la vale cu tot cu chilii, în urma ploilor abundente. Pământul a alunecat și pereții mai multor clădiri s-au prăbușit, iar biserica aproape s-a dezmembrat.

Aşezarea monahală de la Răteşti era, la sfârşitul secolului al XVI-lea, schit de călugări, iar în anul 1752 a fost părăsită, pentru ca, în 1760, să fie reînfiinţată ca schit de maici. Mănăstirea deţine o colecţie de artă bisericească veche şi pictură de Gheorghe Tătărescu.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.