Un focar de pestă porcină africană a fost confirmat în comuna buzoiană Țintești, după ce un crescător din satul Pogonele a descoperit doi porci morți în gospodărie. Rezultatele analizelor de laborator au confirmat prezența virusului, iar restul efectivului, 25 de porci, a fost eutanasiat.
Măsura stârnește îngrijorare printre localnici, care se tem că nu vor mai putea cumpăra sau vinde porci înainte de sărbătorile de iarnă, sau, mai rău, că ar putea rămâne fără animalele din grajduri.
Conform deciziei Direcției Sanitar-Veterinare Buzău, transportul și comercializarea porcilor vii sunt interzise timp de 45 de zile pe o rază de 10 kilometri în jurul focarului. Zona de restricție include municipiul Buzău și comunele Țintești, Gălbinași, Costești, Gherăseni, Vadu Pașii, Săgeata și parțial Smeeni.
Primăria Țintești a transmis că situația este sub control și a cerut locuitorilor să respecte măsurile impuse, adică limitarea accesului persoanelor străine în gospodării, evitarea tranzacțiilor fără documente sanitar-veterinare și anunțarea imediată a medicului veterinar la orice caz de boală sau mortalitate la porcine.
Autoritățile speră ca, prin respectarea acestor reguli, restricțiile să poată fi ridicate cât mai curând.








