Un nou deces din rândul bolnavilor de COVID-19 a fost raportat de autoritățile buzoiene. Este vorba despre o femeie de 51 de ani, din Valea Râmnicului. Aceasta s-a prezentat pe 21 iulie la Secția Primiri Urgențe a Spitalului Județean Buzău, cu insuficiență respiratorie acută și febră.
Femeia a fost confirmată cu COVID-19 de către Institutul Cantacuzino pe 24 iulie, iar trei zile mai târziu a fost internată la ATI, în stare medie spre gravă.
Evoluția stării de sănătate a fost însă nefavorabilă și pe 29 iulie a murit. Femeia suferea de hipertensiune arterială și obezitate.
Potrivit Direcției de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore, la nivelul județului au fost confirmate 21 de cazuri noi de COVID 19, 5 pacienți fiind testați și diagnosticați în laboratoare private. Cei 21 de pacienții nou confirmați au vârste cuprinse între 19 și 87 de ani.
Deoarece, în județul Buzău, toate paturile destinate internării pacienților cu COVID sunt, în prezent, ocupate, un numar de 88 de pacienti confirmați pozitiv, asimptomatici sau cu simptomatologie ușoară, se află în izolare la domiciliu.
Conform autorităților sanitare, numărul total de cazuri pozitive din județul Buzău a ajuns la 1.306, 698 persoane fiind declarate vindecate și externate. De asemenea, 180 persoane se află în carantină, iar 216 persoane, în izolare la domiciliu. Numărul total de decese Covid-19 înregistrat, în județul Buzău, de la începutul pandemiei, a ajuns la 36.