miercuri, 16 septembrie, 2026

Femeia înjunghiată în locuința sa, la Vâlcele, a fost stabilizată. Anchetatorii iau în calcul tentativa de omor

Femeia înjunghiată în locuința sa, la Vâlcele, a fost stabilizată. Anchetatorii iau în calcul tentativa de omor

Facebook
Twitter
Email

Femeia de 74 de ani care a fost găsită, miercuri, într-o baltă de sânge, în locuința sa din satul Vâlcele, comuna Ulmeni, a fost stabilizată de medicii de la Spitalul Județean de Urgență Buzău. Potrivit reprezentanților unității medicale, pacienta va rămâne internată în Secția Chirurgie pentru îngrijiri și supraveghere.

Între timp, ancheta a scos la iveală noi detalii. Surse apropiate cercetărilor arată că victima a fost înjunghiată în spate și prezintă răni și în zona gâtului. În aceste condiții, procurorii și polițiștii efectuează cercetări, urmând ca încadrarea juridică a faptei să fie cea de tentativă la omor.

Alarma a fost dată printr-un apel la 112, după ce femeia, care locuia singură, a fost găsită de vecini în casă, într-o baltă de sânge. Echipajul Serviciului de Ambulanță Județean a preluat victima și a transportat-o de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Buzău.

La sosirea la spital, femeia era conștientă, însă starea sa s-a agravat rapid din cauza leziunilor suferite. Medicii au intervenit pentru stabilizarea acesteia, iar evoluția este acum favorabilă.

Potrivit unor surse, victima ar fi reușit să le spună anchetatorilor cine ar fi agresat-o, iar audierile în acest dosar sunt în desfășurare. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs atacul.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.