luni, 12 mai, 2025

FOTO Expoziție de costume populare și obiecte tradiționale

FOTO Expoziție de costume populare și obiecte tradiționale

Facebook
Twitter
Email

Consiliul Judeţean al Persoanelor Vârstnice (CJVP) Buzău organizează, în perioada 16 – 18 august, o expoziţie de costume populare din zona Buzău – Brăila. Evenimentul vine să marcheze organizarea la Buzău a celui de-al XIV-lea congres internaţional de dacologie. Expoziţia de obiecte tradiţionale româneşti este găzduită de sediul asociaţiei persoanelor vârstice, aflat pe strada Chiristigii din municipiul Buzău.

Pe lângă costumele populare şi accesorii ale acestora, mai sunt expuse icoane pe sticlă, tablouri, ştergare, linguri de lemn sau vase de lut. Exponatele provin din colecţiile preşedintelui CJVP Buzău, Floarea Dimian, a Niculinei Niţă, membru al asociaţiei, a învăţătoarei Veronica Constantin şi a Georgetei Bălan, meşter popular din Brăila. Invitat special al evenimentului de astăzi a fost interpretul de muzică populară George Snae.

Vernisajul expoziţiei de obiecte populare, organizată în colaborare cu Fundaţia ProCivic Buzău,a avut loc astăzi după-amiază, eveniment la care a participat şi un grup de cercetaşi veniţi la Buzău pentru Congresul Internaţional de Dacologie, ediţia a XIV-a.

1

2

4

6

5

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.