miercuri, 16 septembrie, 2026

Explozie într-un bloc din Buzău, în zorii zilei. O persoană a fost rănită

Explozie într-un bloc din Buzău, în zorii zilei. O persoană a fost rănită

Facebook
Twitter
Email

O explozie produsă sâmbătă dimineață într-o garsonieră din Buzău s-a soldat cu rănirea unei persoane. Deflagrația a avut loc în jurul orei 5.30, la un bloc de pe strada Transilvaniei.

În urma exploziei, a fost afectată ușa garsonierei, iar proprietarul a suferit arsuri de gradul II și III pe 30% din suprafață corpului, comunică Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

La fața locului s-au deplasat un echipaj de stingere și un echipaj SMURD din cadrul ISU Buzău, în sprijinul acțiunii de asigurare de măsuri PSI fiind mobilizați și polițiști și jandarmi.

De asemenea, s-a verificat întregul imobil, iar o echipă de specialiști din cadrul furnizorului de gaze a verificat rețeaua de distribuție.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență, explozia s-ar fi produs din cauza unei acumulări de gaze în apartament. Proprietarul locuinței a vrut să-și aprindă o țigară și pe fondul acumulării de gaze a avut loc explozia.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.