O elevă dintr-un liceu buzoian a fost lovită de ușa unui tren, pe peronul Gării Buzău, în timp ce garnitura făcea manevre la linia 5. Incidentul s-a produs în jurul orei 13.30 iar victima se pare că avea căștile în urechi.
Eleva, originară din comuna C.A. Rosetti, care purta căşti în urechi și nu a observat garnitura în mișcare, a fost transportată de urgenţă la Spitalul Judeţean Buzău de un echipaj SMURD.
Victima este conştientă, dar în stare de şoc. Ea a suferit câteva lovituri la cap şi pe corp, nu își amintește ce s-a întâmplat şi acuză dureri de spate. Eleva urmează a fi supusă unor investigații medicale amănunțite.








