miercuri, 16 septembrie, 2026

Elevă de 14 ani, accidentată pe DN10, în Vernești. Polițiștii au deschis dosar penal

Elevă de 14 ani, accidentată pe DN10, în Vernești. Polițiștii au deschis dosar penal

Facebook
Twitter
Email

O adolescentă a fost rănită într-un accident rutier produs pe DN10, în localitatea buzoiană Vernești. În urma impactului, traficul în zonă s-a desfășurat dirijat, până la intervenția echipajelor și efectuarea primelor cercetări.

Potrivit informațiilor preliminare, un autoturism care circula din direcția Brașov către Buzău, condus de un bărbat în vârstă de 70 de ani, din Vernești, ar fi surprins și accidentat fata de 14 ani, care este din aceeași localitate.

La fața locului a intervenit un echipaj medical, iar fata a fost preluată de ambulanță pentru îngrijiri medicale. Deocamdată, autoritățile nu au transmis informații despre starea acesteia.

Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.