Piloții care au doborât vineri drona pătrunsă în spațiul aerian al României au identificat vizual aparatul ca fiind de tip Shahed 136, cunoscut în Rusia sub denumirea Geran-2.
Informația a fost prezentată de generalul Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării, într-o conferință de presă susținută după incidentul din județul Buzău. „Vizual, piloții ne-au raportat că e o amenințare de tip Shahed, Geran 2”, a declarat șeful Apărării.
Drona este considerată o „muniție rătăcitoare”, aflată la granița dintre o dronă și o rachetă de croazieră, fiind capabilă să zboare autonom pe distanțe mari și să lovească o țintă.
Modelul Shahed 136 a fost proiectat în Iran de compania HESA, în colaborare cu Shahed Aviation Industries, și a fost prezentat public în 2021. Aparatul a devenit cunoscut la nivel internațional după ce Rusia a început să îl folosească pe scară largă în războiul din Ucraina. Piloții români au intervenit cu aeronave F-16 și au doborât drona într-o zonă nelocuită din județul Buzău.








