miercuri, 16 septembrie, 2026

Două gravide și doi copii, în pericol din cauza nămeților.Misiuni de salvare, în desfășurare

Două gravide și doi copii, în pericol din cauza nămeților.Misiuni de salvare, în desfășurare

Facebook
Twitter
Email

În această noapte zeci de apeluri de urgență au fost emise către serviciul de ambulanță și către pompieri, la această oră fiind în curs de desfăşurare mai multe misiuni pentru rezolvarea unor cazuri medicale deosebite.Astfel începând cu ora 02.30 un echipaj din cadrul ambulanței dotat cu un antemergător din cadrul  Secţiei Drumuri Naţionale acţionează preluarea unui copil de 7 ani diagnosticat cu febră, din localitatea Colibaşi, comuna Rîmnicelu. De asemenea Autospeciala şenilată din cadrul I.S.U. Buzău, se deplasează în localitatea Bentu pentru preluarea unui copil care prezenta convulsii.
Un alt caz deosebit a fost raportat în localitatea Movila Banului. De la ora 23.00 un echipaj din cadrul ambulanței cu antemergător din cadrul  Secţiei Drumuri Naţionale acţionează pentru preluarea unei gravide. Un caz similar a fost semnalat la ora 04.30 în localitatea Robeasca. Aici acționează un alt echipaj din cadrul SAJ cu antemergător tot pentru preluarea unei alte gravide care se simte rău.De asemenea salvatorii fac eforturi pentru transportarea la spitalul județean a unui cardiac de 78 ani, din localitatea Albeşti, com Smeeni.

Și pompierii au avut de lucru, fiind solicitați să intervină toată noaptea. Din cauza supraîncălzirii unor sobe și a unor defecțiuni la coșurile de fum, s-a intervenit în comunele Pietroasele, Breaza și Vernești pentru stingerea a trei incendii ale unor gospodării, cel mai grav eveniment fiind cel de la Vernești, unde o vilă cu mansardă s-a făcut scrum.La această oră forţele de intervenţie se deplasează cu dificultate către localitatea Săruleşti unde a fost semnalat un  incendiu puternic la o casă.Din cauza viscolului puternic și a căderilor abundente de zăpadă Buzaul este practic un județ izolat, toate drumurile naționale și județene fiind închise circulației.Potrivit comandamentului pentru situații de urgență Buzău, vântul puternic a făcut ravagii în zonele deschise din Bărăgan.Pe lângă drumurile impracticabile au fost scoase din uz 108 posturi de transformare peste 1o mii de consumatori fiind afectaţi. La această oră acţionează pentru remedierea problemelor 16 echipe de la Electrica, 6 Localităţi fiind afectate parţial – Năieni, Mărăcineni, Ruşeţu, Ţinteşti, Scorţoasa iar alte 11 find afectate total Amaru, Blăjani, Căneşti, Chiliile, Glodeanu Sărat, C.A. Rosetti, Luciu, Largu, Poşta Cîlnău,  Verneşti, Zărneşti.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.