sâmbătă, 19 aprilie, 2025

Două fabrici de oțet din Buzău au fost închise de ANPC, pentru că vindeau produse falsificate

Două fabrici de oțet din Buzău au fost închise de ANPC, pentru că vindeau produse falsificate

247667162 4870926869593654 3251577738148741158 N
Facebook
Twitter
Email

Ample acțiuni de control au fost întreprinse de comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), pe piața de oțet din România. Au fost închiși temporar doi producători importanți din Buzău, care furnizează oțet în marile lanțuri de magazine.

Au fost identificate, în circuitul comercial, produse fasificate, din această categorie, verificările au fost extinse și la producătorii de oțet.

Astfel, până în acest moment, au fost controlați doi operatori economici importanți din Buzău, care furnizează oțet atât în marile lanțuri de magazine, cât și unora dintre producătorii de conserve și legume murate din România.

Mai mult, unul dintre ei asigură producția, sub brand propriu, pentru marii retaileri cash & carry care activează pe piață.

În urma verificărilor realizate la Buzău, comisarii ANPC au constatat abateri importante la ambii operatori economici și au aplicat șase amenzi contravenționale, în valoare totală de 64.000 lei, la care s-au adăugat și un set de măsuri complementare.

Potrivit unui comunicat transmis de ANPC, s-a decis încetarea practicii comerciale înșelătoare, oprirea temporară a fabricilor și a comercializării produselor, retragerea de la furnizori a produselor cu parametrii neconformi, oprirea definitivă și retragerea din circuitul consumului uman a cantității de concentrat de mere cu data durabilității minimale depășită, mai exact expirat din 31.08.2019, care a fost găsită la una dintre cele două fabrici.

De asemenea, s-a propus închiderea definitivă a uneia dintre fabrici și închiderea temporară, pe o perioadă de 6 luni a celei de-a doua, au fost indisponibilizați peste 2.000 de hectolitri de produs lichid comercializat sub denumirea de oțet.

Comisarii ANPC au depistat practici comerciale înșelătoare, mai precis nu se menționează pe etichetă prezența acidului acetic, adăugat în procesul de producție. Activitatea de producție și depozitare se desfășoară în spații necorespunzătoare, neigenizate, fără o temperatură controlată, produsele care ajung la comercializare nu respectă condițiile prescrise sau declarate.

Unul dintre producători ambala același produs sub etichete diferite. Controalele întreprinse, pe această temă, continuă la nivelul întregii țări, probe prelevate din cantitatea de produs deja indisponibilizată la Buzău, urmând a fi supusă analizelor de laborator.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.