A devenit o obișnuință, de câțiva ani, ca brazii semeți care înfrumusețează Buzăul de sărbători să fie primiți în dar de la primăria comunei Lupeni, județul Harghita. Cei doi arbori dăruiți anul acesta buzoienilor au fost montați deja în centrul orașului și în Parcul Crâng, unde va avea loc orășelul copiilor, iar împodobirea lor va fi realizată până pe 1 decembrie.
Brazii au ajuns vineri, în condiţii bune, la Buzău, fără nicio creangă ruptă. Au fost aduși cu un camion al unei firme private, cheltuielile de transport de aproximativ 17.000 de lei, fiind suportate de autoritățile buzoiene.
Pomul de Crăciun din Piaţa Daciei va fi împodobit şi va lumina centrul oraşului încă din seara zilei de 1 decembrie. Un alt brad va străjui Orășelul Copiilor, care se va deschide, anul acesta, pe 19 decembrie.
După ce-şi vor fi îndeplinit rolul, arborii vor donati familiilor nevoiaşe, ca material lemnos. Pomii de Crăciun vor fi dezasamblaţi după sărbătorile de iarnă, la începutul lunii ianuarie.
Aceleași autorități promit că de Ziua Națională a României, Buzăul va căpăta straie de sărbătoare. Luminițele de Crăciun vor fi pornite, mai devreme decât de obicei, astfel că de ziua românilor orașul va sclipi.








