O reevaluare periodică a registrelor de nașteri de la Maternitatea Buzău a scos la iveală o fapta de o cruzime rară, ascunsă timp de cinci ani. Verificările de rutină ale unității medicale au indicat o inadvertență gravă. Un copil născut viu și sănătos în vara anului 2021 nu figura în nicio bază de date ulterioară, nefiind înregistrat la Starea Civilă și neavând atribuit un CNP.
Alertate în cursul zilei de ieri, autoritățile au descoperit că micuțul fusese ucis la doar câteva zile de la naștere.
Maternitatea efectuează verificări periodice încrucișate pentru a monitoriza evoluția post-natală a copiilor aduși pe lume în unitate. La ultimul calcul, cifrele nu au mai corespuns.
Un băiețel născut în vara lui 2021 figura ca externat către familie, dar nu apărea înregistrat nicăieri în sistemul public de evidență a populației sau de asistență medicală primară.
Spitalul a sesizat imediat organele de anchetă, realizând că există suspiciunea unei fapte grave.
Ancheta declanșată de urgență a dus direct către localitatea Scurtești, din comuna Vadu Pașii, la locuința unei femei în vârstă de 43 de ani, identificată ca B. Paula Ionela.
Din cercetări au reieșit următoarele detalii cutremurătoare. În vara anului 2021, femeia, care mai are acasă încă 5 copii mari, a născut un băiețel viu și sănătos.
După ce a fost externată din maternitate și a ajuns acasă, ea nu a mers să declare copilul. La doar aproximativ 5 zile de la naștere, femeia a asfixiat bebelușul.








