luni, 20 ianuarie, 2025

Deputatul șpăgar, Gheorghe Coman, a fost trimis în judecată

Deputatul șpăgar, Gheorghe Coman, a fost trimis în judecată

Facebook
Twitter
Email

Deputatul PC de Buzău, Gheorghe Coman, a fost trimis în judecată. Parlamentarul este acuzat că s-a folosit de funcţia pe care o avea în partid pentru obţinerea de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. În rechizitoriul întocmit procurorii au reţinut că în perioada noiembrie – decembrie 2013, folosindu-se de influenţa conferită de funcţia de conducere deţinută în cadrul formaţiunii politice din care face parte, inculpatul Coman Gheorghe i-a solicitat unui denunţător, în schimbul menţinerii acestuia în funcţia publică de director executiv adjunct al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor DSVSA Buzău (care la nivel politic ”ar reveni” partidului respectiv), diverse servicii precum şi remiterea unor foloase materiale necuvenite.

Concret, inculpatul Coman Gheorghe i-a pretins denunţătorului ca, în schimbul menţinerii acestuia în funcţia de director adjunct al DSVSA Buzău, să îl angajeze ca şef al Serviciului Economic şi Administrativ în cadrul instituţiei pe preşedintele executiv al organizaţiei judeţene Buzău a partidului din care face parte inculpatul. De asemenea, a pretins ca denunţătorul să intervină la o echipă de control constituită din angajaţi ai DSVSA Buzău, aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza oraşului Nehoiu, judeţul Buzău, astfel încât să favorizeze o societate comercială verificată – administrată de un consilier al aceluiaşi partid).

Foloasele necuvenite constau în asigurarea sprijinului financiar sau a produselor specifice cu ocazia eventualelor întâlniri de lucru, în cadrul respectivei formaţiuni politice, ce urmau a fi organizate în municipiul Buzău de către inculpatul Coman Gheorghe. În acest context, între 12 – 18 decembrie 2013, inculpatul a primit de la denunţător o sticlă de whisky şi suma de 3.140 lei.

Prin Hotărârea din 27.12.2013, Camera Deputaţilor a încuviinţat arestarea preventivă a deputatului Coman Gheorghe şi la aceeaşi dată Serviciul Teritorial Ploieşti a propus Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală luarea acestei măsuri.

La data de 7 ianuarie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători a dispus arestarea preventivă a inculpatului Coman Gheorghe, pe o perioadă de 30 zile.
La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie şi au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.