Sunt multe motive pentru care să construiești un beci sau o pivniță te poate ajuta să faci economie, să ai alimente mereu la îndemână pentru sezonul rece și să le păstrezi la temperatura potrivită. Mai jos afli pe scurt câteva detalii despre cum să-l construiești în mod corect.
Mai ales în noul context financiar, e de dorit să poți pune deoparte câte puțin din fiecare recoltă ca să treci cât mai ușor peste perioadele următoare. Dacă nu îți permiți investiția pentru că nu ai toată suma necesară, poți solicita un credit de nevoi personale pentru a-l construi.
De unde începi construcția unui beci
Întâi de toate trebuie să știi că prețul pe care-l vei avea de plătit pentru construirea unui beci la subsolul casei va fi de cel puțin două ori mai mare decât al unuia construit deasupra solului. Sfaturile de mai jos te vor ajuta însă în ambele cazuri, după nevoia ta.
În primul rând, ai nevoie de o autorizație de construcție de la primărie sau de la instituțiile teritoriale pentru orice adaugi în plus locuinței. Dosarul necesar trebuie să conțină o serie de acte: cerere-tip de eliberare pentru autorizația de construire oferită de către administrație, certificat de urbanism, copie după actul de casă, C.I.-ul proprietarului, proiect tehnic, avize și acorduri legale (racordarea la rețelele de utilități, comunicații, protecția casei împotriva incendiilor) și dovada achitării taxelor legale.
Când faci planul pentru construcția beciului, ai în vedere câteva elemente de bază prin care să te asiguri că vei avea o construcție funcțională. Beciul trebuie plasat spre nord, la adâncimea corespunzătoare în funcție de pânza freatică și îngheț, și să fie pe un solul bun de fundare.
Zidărie și izolație
Una dintre întrebările cele mai frecvente care apare atunci când construiești un beci este legată de materiale. Aici apar câteva opțiuni. Cu toate că se recomandă cărămizile pline, poți folosi și beton prefabricat sau monolit. Decizia îți aparține.
Când construiești un beci trebuie să acorzi atenție și izolării pentru a scoate din schemă problema infiltrării apei. Pereții beciului vor fi izolați atât pe exterior cât și pe interior. Izolația elimină totodată riscul infiltrării anumitor tipuri de gaz ce pot exista în sol. Astfel, spațiul beciului trebuie închis ermetic, fără a permite transfer de temperatură cu restul casei sau cu exteriorul.
Nu uita nici de hidroizolația beciului! Aceasta se realizează cu o membrană din cauciuc sintetic pe planșeul de sub acesta și pe pereți. Astfel spațiul devine impermeabil și se evită formarea mucegaiului și a igrasiei, factori care pot conduce la deteriorarea întregii fundații.
Nu în ultimul rând, ai în vedere să asiguri drenaje ascunse pentru apă și în mod obligatoriu ventilație cu 2 guri de aerisire de-o parte și de alta, sau să montezi o instalație de climatizare.
Ce să NU faci când construiești beciul
Pentru a construi un beci în mod corect trebuie să ții cont de câteva reguli. Asta înseamnă că sunt lucruri pe care nu ar trebui să le faci.
În primul rând, beciul nu trebuie realizat din prefabricate din plastic. Pânza freatică ce se ridică sau precipitațiile abundente îl vor face să migreze în sus. Tot ca să nu migreze, nu-l monta pe un sol nisipos.
De asemenea, evită să folosești bolțari din beton pentru structură deoarece aceștia absorb multă apă. De fapt, ca regulă generală trebuie să eviți folosirea materialelor care absorb apă. Acest lucru este valabil și pentru interior; evită rafturile din lemn sau fier pentru că în timp acestea se vor deteriora din cauza umidității. Rafturile trebuie să fie din plastic sau din material bine grunduit.
De unde faci rost de banii necesari pentru construcția beciului
Fii pregătit pentru perioada în care se pregătesc dulcețuri, zarzavaturi și alte astfel de produse pentru iarnă, punându-ți la punct un spațiu în care să le depozitezi.
Desigur, înainte de toate, trebuie să fii atent cum îți calculezi corect bugetul pentru o astfel de lucrare. În caz contrar, te poți trezi că nu ai suficienți bani să o finalizezi.
Construcția unui beci nu e ieftină, motiv pentru care uneori ești nevoit să-ți pui la bătaie toate economiile și tot să nu fie suficient. În acest caz există soluții. Poți face rost de suma suplimentară de bani care să-ți completeze bugetul solicitând un credit rapid.
Pentru a calcula creditul pe care ți-l permiți, folosește un simulator credit nevoi personale. De regula, găsești acest calculator pe site-ul instituției de la care vrei să faci împrumutul. Cu ajutorul lui obții o estimare cu privire la perioada de rambursare, tipul de rate și modalitatea în care dorești să primești sau să plătești creditul, precum și valoarea orientativă a ratei săptămânale sau lunare, în funcție de suma pe care vrei să o soliciți.