Căutările copilului dispărut în canalul de irigații de la Pietroasele au fost reluate, vineri dimineață, în zonă fiind deplasate două echipaje cu barcă și o ambulanță SMURD. Ulterior au intervenit scafandri de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov care au scos trupul copilului din apă.
Autoritățile buzoiene au intrat în alertă joi seară, după ce li s-a solicitat sprijinul pentru a căuta un copil, în vârstă de 12 ani, despre care existau indicii că s-a înecat în canalul de irigații de pe raza localității Pietroasele.
Un pescar le-a spus pompierilor că a găsit hainele copilului pe malul canalului de irigații. Cum părinții nu știau nimic despre el, de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Neron Lupașcu» au fost trimise pentru căutarea copiulului un echipaj de căutare salvare cu barcă și un echipaj SMURD. Canalul în care se prespune că ar putea exista posibilitatea să se fi înecat copilul are o adâncime de 12,5 metri.
Căutările au continuat până în jurul orei 23.00, iar acţiunea a fost reluată vineri dimineaţă, la ora 6.00, în zonă fiind deplasate două echipaje cu barcă și o ambulanță SMURD. În jurul orei 10.30, s-a decis să se solicite sprijinul unui echipaj de scafandri de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov. La scurt timp, aceștia au scos trupul copilului din canal.