vineri, 13 noiembrie, 2026

Contestația privind modernizarea DJ 203K, respinsă. Contractul pentru tronsonul Vintilă Vodă – Plaiul Nucului poate fi semnat

Contestația privind modernizarea DJ 203K, respinsă. Contractul pentru tronsonul Vintilă Vodă – Plaiul Nucului poate fi semnat

Facebook
Twitter
Email

Investiția se ridică la aproximativ 387 de milioane de lei, iar finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Regional Sud-Est. Constructorul va avea la dispoziție 36 de luni pentru modernizarea celor 30 de kilometri de drum.

Proiectul nu se rezumă la turnarea unui nou covor asfaltic. Sunt prevăzute lucrări de consolidare a zonelor cu probleme, construirea unor poduri noi, dar și relocarea rețelei de alimentare cu apă din localitățile Mânzălești și Vintilă Vodă.

Drumul este important atât pentru locuitorii din zonă, care îl folosesc pentru deplasările zilnice, cât și pentru accesul turiștilor către obiectivele din Geoparcul UNESCO Ținutul Buzăului.

„Oamenii din zonă au așteptat destul”, a transmis Marcel Ciolacu, care a anunțat că urmează să fie prezent pe șantier odată cu începerea lucrărilor.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.