Spitalul din Pârscov, județul Buzău, închis în urmă cu patru ani, va fi redeschis în luna mai și va funcționa sub forma unui Centru de Sănătate Multifuncțional. Structura acestuia va cuprinde cabinete de medicină internă, chirurgie, obstetrică-ginecologie, pediatrie, ORL, un compartiment spitalizare de zi cu 20 paturi, din care 14 paturi pentru adulți și 6 paturi pentru copii, dar și o sală de tratamente cu punct de recoltare probe biologice.
Președintele Consiliului Județean Buzău, Cristi Bîgiu, a vizitat, vineri, spitalul de la Pârscov, pentru a vedea ce lucrări sunt necesare astfel încât unitatea medicală să funcționeze în bune condiții. Bîgiu a declarat că centrul va fi funcțional în perioada promisă, chiar dacă în cei trei ani în care unitatea a stat închisă a dus la deteriorarea instalațiilor sanitare și a acoperișului. Pentru refacerea acestora, Consiliului Județean va investi peste 400.000 de lei.
„Este nevoie de o serie de lucrări, pentru că instalația de încălzire este spartă, acoperișul trebuie reparat, trebuie umblat la geamuri, igienizat, și doar pentru aceste lucruri, după o estimare făcută de noi, ar fi vorba de 4,5 miliarde de lei vechi. Sigur că aș fi preferat ca spațiul să nu fi fost închis și să nu se deterioreze așa cum s-a întâmplat iar de banii ăștia să fi cumpărat aparatură. Vom vedea ce vom putea aduce din Spitalul Județean și cred că centrul va funcționa probabil într-o lună și jumătate”, a declarat președintele Consiliului Județean Buzău, Cristi Bîgiu.
La rândul său, primarul comunei Pârscov, Gheorghe Sturzu, a declarat că vestea redeschiderii, chiar și sub forma unui centru de zi a fostului spital a fost primită cu mare bucurie de localnici.
„Eu am venit pe lume în acest spital și aici funcționau toate secțiile iar pe parcursul anilor au fost eliminate treptat până când în 2011 a fost complet închis. Așteptăm să se redeschidă o secție multifuncțională cu ajutorul Consiliului Județean. Lumea este foarte mulțumită pentru că nu va mai trebui să străbată 35 – 40 de kilometri până la Buzău și doar urgențele vor ajunge la Buzău. Consiliul Județean va aloca banii necesari și daca vom putea vom ajuta și noi cu forță de muncă la instalația de apă și ce mai putem”, a declarat primarul din Pârscov, Gheorghe Sturzu.
Unitatea medicală din Pârscov va dispune de cabinete de chirurgie, medicină internă, obstetrică-ginecologie, pediatrie , ORL și un compartiment de spitalizare cu 20 de paturi. Posturile aferente noului Centru de Sănătate se vor asigura prin redistribuirea locurilor de muncă vacante din cadrul compartimentelor Spitalului Județean de Urgneță Buzău. Unitatea va deservi 22.000 de oameni din zece localități învecinate, fiind dotat cu aparatură medicală modernă.








